Ma trezesc de vreo cinci zile in jurul orei 10:30 si de fiecare data, pe fata mea se poate citi nemultumirea pe care o am. Indiferent de ora la care adorm, fie ora 20:00, fie ora 2:00 sau prea probabil la 10:01, este incredibil... tot in jurul orei 10:30 ma trezesc. Ma plang in fata oglinzii (observand amintirile noptilor nedormite ce par din ce in ce mai adanci si care bat de acum spre violet), in fata cainelui care cu limba de trei coate afara ma priveste cu o oarecare indiferenta, ma plang pe la urechile mamei dar care vesnic imi da aceleasi raspunsuri ("daca nu faci nimic... cand o sa ai un serviciu o sa vezi ce inseamna sa fi obosita..."), si pe la urechile tatalui dar tata este omul care jumatate din timpul pe care il petrece acasa, o face planganduse de problemele zilnice iar cealalta jumatate o doarme!... dumnealui are un serviciu, este obosit...
Se pare ca sunt inconjurata de plansete. Eu ma plang, ei se plang. Deschid televizorul poate-poate dau de ceva interesant sa ma mai relaxez dar nu; ei se plang - de canicula, de politicieni, de presa, de kg in plus. Inchid televizorul si deschid o carte... citesc 2,3...10 pagini dar totul devine obsedant cand tragedia personajului imi da impresia ca cineva se plange de problemele pe care le are.
Se pare ca singura solutie este sa ma intind putin poate atipesc vreo jumatate de ora...poate si mai mult. Inchid ochii si simt cum incet-incet ma afund in liniste dar nu trece mult si-mi suna telefonul. La telefon vocea ingrijorata a prietenei mele, care mi se plange de ultima patanie.
Bineinteles trebuia sa ma gandesc... nu am cum... nu se cuvine sa atipesc; nu m-as fi trezit in jurul orei 10:30.
Ma plang, ne plangem dar cui?... ca sa fim intelesi?
