duminică, 17 februarie 2008

Peste blocuri...pian;candva...


Puteam sa-ncerc sa uit, era usor intr-un fel sau altul… puteam si eu sa o iau la fuga pe scari, … stii nu?... sa fie ca intr-un film frantuzesc de mana a doua, iar eu sa fiu tanara care fuge de locul ramas ticsit… de mirosuri si pete de trei dimineata, de sunete ce numai noi le intelegeam- albe sau negre, de mobila care acum sta acoperita toata d’un bumbac alb si de alte lucruri ce s-au ratacit bizar printre amintiri.
Ma intreb, mai stii oare? dupa ce te sapuneam bine cu cele mai nenorocite cuvinte cum obisnuiam sa croiesc o tacere… ? da, chiar aceea tacere! de-ti impaienjanea ochii, (candva limpezi caci acum nu-i mai vad decat plini de colb) , si care imediat te transforma intr-un sihastru. Nu-mi placea sa te vad asa, jur ca nu!… dar preferam sa ma retrag intr-un colt al camerei,(de regula ma cuibaream langa geam) ca sa privesc impletitura fumului de tigara cu tacerea, caci pentru mine asta, semnifica cat o mie; in mintea mea era ca o parola a patimei.
Si nu o sa uit pe urma cum imi spuneai ca pleci la plimbare, prefacandu-te nervos; dar tu te asezai chiar sub geamul camerei mele asteptand sa ma auzi bombanind despre tine, iar eu stiam intotdeauna ca esti acolo si de aceea cantam mereu cantecul in alb si negru pe care il adorai si tu la fel de mult ca si mine.
Candva, atunci… si o numesc o alta viata, noi oameni simpli, o copila razgaiata, dupa cum imi spuneai tu, si un putoi badaran, dupa cum te “alintam” eu, am reusit sa cultivam pasiune. Era ca o mica planta, dar nu foarte pretentioasa, ce poposea undeva intr-o gradina si zilnic crestea. Chiar si in momentele mai grele, am intretinut-o, udand-o impreuna… cand tu cand eu. Acum insa, incep sa cred ca era doar o planta inchisa intr-un apartament, iar noi… noi am fost plecati mult prea mult de-acasa.

2 comentarii:

Alice spunea...

Stii bine ca finalul e glorios.

ema_clema spunea...

Dupa atata asfalt si media,competitii si stres,lacrimi si nevroze,cotidian si plastic, am ajuns aici.Si am luat o gura de aer!
Uitasem...