Miss Patterson...

In jurul varstei de doisprezeceani am inceput sa nu mai fiu singura. S-a mutat la mine, cu chirie, o tipa numita Patterson. Nu am stiut niciodata cum arata pentru ca nu am vazut-o niciodata, defapt nici acum nu stiu.
Oricum imi amintesc aproape perfect. S-a instalat intr-o zi de toamna tarzie, cand frigul imi ciupea obrajii mai ceva ca matusile tatei, iar mainile faceau fata cu greu pana si imbracate de-o lana. In aceea zi, stateam doar eu cu ea si priveam cu mahnire catre batrana strada incarcata zilnic de masini si oameni... si nu, nu asta ar fi fost cu adevarat problema dar zgomotul ne gandeam noi ca deranjeaza cel mai mult. Atunci a fost momentul in care am facut cunostinta. Au urmat zile si nopti petrecute impreuna, timp in care am tot discutat cu batrana strada(si nu numai),ce ne povestea de fiecare data aceleasi lucruri. Ne spunea de putinele momente de odihna pe care le are si de care se bucura din ce in ce mai rar, de faptul ca-i place sa fie spalata de catre ploaie sau ne mai intrista de fiecare data cand ne spunea cat de mult uraste oamenii, facandu-ne sa suferim de mizantropie. Imi placea Patterson, parea de treaba. Ma facea sa privesc altfel lucrurile si sa le inteleg. Era alaturi de mine mereu, mai putin cand eram foarte fericita si nu stiu cum de atunci nu-i simtem niciodata prezenta, era absenta total. Se intorcea sa-mi tina companie numai cand eram suparata, iar de fiecare data, venea din ce in ce mai imbufnata, gata sa ma faca sa regret toate zambetele si toate lucrurile de pana atunci, ce ma facusera sa rad.
In timp a devenit din ce in ce mai posesiva. Micul loc pe care-l avea la inceput nu mai exista; acum zaceau impastiate peste tot lucrurile ei. Devenise sufocanta, nu stiu cum facea, dar reusea zilnic sa-mi fure cate putin din aer. Ma invata sa-adun pete, ma facea sa ma simt slinoasa, rece.
Acum Miss Patterson inca mai locuieste aici. O tin plecata cu zambete sincere si alte lucruri de nespecificat.
Nu am putut sa scap de prezenta ei nici pana in ziua de azi si nu cred ca voi scapa vreodata.
Oricum ne vedem mai rar caci intre noi nu a mai ramas loc decat de o ceasca de cafea.